* the dark of my heart

Padurea. Un loc minunat, silentios pe timpul noptii care-ti dadea magia relaxari in cateva clipe. Gwen se plimba, lent pe poteca care era facuta special in aceea mica padure care ducea spre un pod.

Chase uitase pentru cateva minute de ceea ce avea de facut, de persoana pe care trebuia sa o apere in fiecare zi si lua o pauza. In noaptea aceea orice s-ar fi intamplat nu si-ar fi luat rolul inapoi. Atunci era pur si simplu Chase, tipul ala normal ce bantuie strazile singur fara sa vorbeasca cu vreo cineva, fara sa explice unde se duce si ce cauta. Dar pentru el nu conta ce zice lumea. Iesi din camera sa relaxat in noaptea aceea, fara sa salute pe vreo cineva din calea sa. Isi lua geaca din dulap si iesi pe usa de la intrare pierzandu-se in noapte. Curand ajunse in padure si merse usor pana ajunse la pod. Se rezema de o bara si privi paraul ce trecea pe sub el. Stia doar ca cineva ceva mai incolo, se apropria de locul acela. Auzise sunete.

Alene, se plimba printre scheletele copacilor, lasand in urma ei ganduri incarcate si griji. Ii era frig, pentru ca iesise doar cu un mic tricou pe ea si fara sa priveasca in acel loc, vazu o umbra care trasa podul.
Inghiti in sec vrand sa se intoarca, fiindu-i putin frica, insa... incerca de la un timp sa lase fricile deoparte si sa riste. Aceasta se aproprie, ezitand de acel loc, privind in jur.

Chase.
Isi arunca privirea spre persoana respectiva si statu asa doar cateva minute, apoi privi in alta parte. Nu stia cine era dar vedea ca era oarecum agitata si nu ar fi vrut sa ajunga acolo. Dar nu o invinovatea. Ar fi facut acelasi lucru probabil. Si totusi in clipa aceea indrazni sa deschida o conversatie, poate aiurea, ca nu avea ganduri rele:
-Nu sunt nul dintre ce pe care ii cauta toti. Poti avea incredere, ii zise usor.

Gwen se incrunta, lasandu-si o mana sa-i cada pe trunchiul unui copac din apropriere.
Inghiti in sec, cand aceea umbra vorbi, nevazandu-i chipul clar din cauza intunericului.
- Der... deran... deranjez? incerca ea sa vorbeasca, reusindu-i o mica soapta, abia auzibila.
- Nu cred ca pot sa-mi pun increderea pe o... umbra. Continuase pe acelasi ton, avand tente diafane pentru a se sesiza cu cata precizie vorbea.

Chase.
Zambi cand o auzi de data aceasta:
-Daca umbrele exista cu adevarat in padurea asta, atunci le-ai deranjat destul de mult. Dar pe mine nu m-ai deranjat.
Tacu si se desprinse de bara aceea, facand cativa pasi spre ea in cat sa-l poata vedea la fata:
-Acum, poti avea incredere in mine?intreba curios si rase usor.

Inima i batea cu putere, incetand sa mai zica ceva, si inghiti in sec cand acesta se apropia de ea. Era o voce masculina, de o amploare aparte pe care nu o mai auzise niciodata.
Isi clatina, obosita chipul, vazand ca el iese din umbra care-i acoperea identitatea.
- Incredere? Nu ma incred nici in mine, dar minteni intr-o persoana cu care pot o discutie de cateva clipe... i-a zis ea, rapid ramanand intacta. Nu era rautacioasa, chiar din contra..., era un gest de autoaparare daca, s-ar fi intamplat ceva.

Ii vazu raspunsul si isi dadu seama ca nu avea sa se lase prea usor pana la urma:
-Hmm, atunci ar fi trebuit sa respecti regula:Cu nu ai voie sa vorbesti cu strainii, decat daca iti pui increderea in ei.
Ridica din umeri si continua sa o priveasca:
-Iar increderea in sine..daca ti-o pierzi, s-ar putea sa cazi si sa te lovesti destul de rau, ii zise el serios.

Isi lasa capul rezemat de trunchiul acelui copac.
- De ce am senzatia ca tu si cu mine, vom purta o discutie destul de... profunda? E pur si simplu, un instinct nu? intreba ea, lent pentru ca pur si simplu nu-si gasi energia pentru a vorbi mai mult, si repede.
- Am cazut, m-am lovit... sunt aici, sunt motivul pur explicat in structura fizica ca, viata e o chestie irosibila, insa... poti supravietui si cu acele vanatai care ti le lasa tatuate pe tine, sau pe sufletul tau, nu crezi? intreba ea inchizand ochii lasandu-si corpul cu totul rezemat de trunchiul copacului.

Chase.
O asculta dar ii raspunse pe moment doar la prima intrebare:
-Pentru ca poate ai iesit si te-ai ratacit si te simti astfel, si vrei sa vorbesti cu cineva care sa nu stea sa se uite pe pereti cand ii povestesti sau nu se preface ca nu-i pasa, ori te judeca pentru ce ai facut.
Nu se mai misca de pe acolo si doar o studie dintr-o singura privire:
-Prea multe raman imprimate in suflet, dar ca sa traim cu ele ar trebui sa ne prefacem ca nu au existat niciodata acolo. Sau pur si simplu sa le inchidem dincolo de gandurile lumii.

Trase aer adanc in piept, incercand sa-si mentina ochii deschisi.
- Insa tu esti o iluzie, nu vrei sa stii nimic despre mine sau despre trecutul meu, o iluzie sa ma faca pe mine sa simt durerea care inca o tin intre tablele de otel al amintirilor, acolo unde doar sufletul meu exista. Spuse ea incet, dorind sa nu o auda, si incepu sa mearga, trecand pe langa el, avand un pas leganat, dorind sa ajunga la acel mic rau, luminat de luna plina care era un accesoriu luminos pe planul ceresc.

Statu teapan acolo si cand trecu un apuca de mana si nu o lasa se plece. Se intoarse usor spre ea:
-Atunci elibereaz-o, alung-o departe sau dai-o altcuiva care o intelege, prin vorbele tale. Pentru ca ea e blestemul pecetluit de viata.
Ii zise usor si ii dadu drumul:
-Crezi ca sunt doar o iluzie, dar inca nu mi-ai dat sansa de a te lasa sa ma cunosti mai mult decat o fac ceilalti.

Simtii atingerea lui, care o impiedica sa mai faca vreun pas, sau sa intentioneze sa mai faca vreo miscare. Respiratia i se opri cateva clipe si... ii simti atingerea aspra a mainii care ii tinea incheietura. Cand ii dase drumul, ea, incerca sa-si mentina respiratia si a rusuflat aerul din plamani.
- Crezi ca nu am incercat? Incercari fara rezultat..., praf in ochii! compara ea cele doua lucruri care se asemanau printr-un fel, si isi continua mersul pana acolo.
- Nu ma mir, nimeni nu ma lasa sa-i cunosc inainte de a-mi stii mie parerea. Poate nu doresc sa o fac... lasase aceste cuvinte in urma, cand se apropia de apa aia.

O lasa sa plece mai incolo de el si se pierdu din nou in umbre. Dar dupa cateva secunde se apropie din nou de ea, incercand sa-i vorbeasca:
-Nu renunta, pentru ca atunci slabiciunea sau durerea va reusi sa treaca peste vointa ta si sa te controleze, sa-ti descrie sentimentele si sa se puna intre tine si ceilalti, fara ca tu sa vrei, ii zise amintindu-si de ceva ce i se intamplase in trecut.
Privi spre ea:
-Ca tine sunt si altii, persoane ce cauta pe cineva care sa-i cunoasca si sa le fie alaturi. Si daca refuzi sa cunosti..sa accepti ce ti se ofera la sfarsit s-ar putea sa ai ce nu ti-ai dorit. Asa ca nu te opri din a merge, indiferent de ucm te simti..sau cine iti iese in cale, atata timp cat iti da sansa de a te avea alturi, pentru ca te considera o persoana speciala. Nu trebuie sa stii prea multe despre cineva ca sa nu ti-l mai poti scoate vreodata din suflet.

Simti cum se aproprie de ea si aceasta isi rasfira degetele printre apa rece, si care parca ii relaxa pielea mainii.
- Nu. Nu mai vreau sa ma faci si tu sa ma simt bine, sa camuflezi totul ca parca nimic nu s-ar fi intamplat, te rog..., il ruga ea pe un ton incet, stiind ca aceasta problema nu se poate intampla daca vointa ei nu era acolo. Nu mai era, s-a evaportat. Poc!

Numai stiu ce sa-i zica in clipa aceea, dar nu vru sa o faca sa se simta mult mai rau ca sa se adanceasca in ganduri intreaga noapte. Se aseza langa ea acolo langa rau si privi apa rece, prin intuneric.
-De ce ai iesit totusi asa de departe?intreba curios intorcandu-se spre ea, vrand sa schimbe subiectul.POate sa afle mai multe despre ea.