Let Me Go

Shannie <3.

Avea un bors de sentimente in suflet. Nu stia ce vrea, nu stia unde vrea, nu stia pe cine vrea. Nu stia nimic. Nu stia ce simte, nu stia ce vrea sa simta. Tot ce stia era ca, ea era menita sa fie cu el, chiar daca el nu incerca, chiar daca ea il ura, chiar daca au avut un trecut plin de rahaturi si toata lumea intra pe primul loc dar ei nu. Ei totimpul au fost acea relatie care avea sa se termine cu un final trist, unul dintre ei avea sa sufere daca nu amandoi. Dar Shan stia ca nu vroia asta, stia ca tot ce vroia e sa tina la ea, sa o faca fericita, sa o accepte asa cum e. Si vroia acelasi lucru reciproc. Chiar vroia asta, vroia inca o sansa la relatia lor, la iubrea lor care stia ca exista. Trase niste aer in piept, isi luase niste curaj pe care il dobandise cu multa vreme in urma de la tatal lui. Chiar daca era eclipsat de Emmilliam totimpul, era fratele mai mare. Stia ca Em, ura faptul ca totimpul Shan era cel bun si Em pica de fraier. Dar ei doi erau total diferiti, dar cu acelasi temperament nebun. Cu o mica miscare isi aseza pe jos bagajul bagandu-si in hanorac mainile. Era un frig de munte. Se afla intr-o casa mare, din lemn, rustica, unde avea sa stea pentru ceva timp alaturi de Rhea. Da, avea sa stea cu Rhea in timp ce Holden hoinara prin New York, dar stia ca Abbie si Em aveau grija de el. Si il urmareau totimpu chiar daca el nu stia.
- I'm home. Spuse pe un gros, facand zgomot in acea casa. Care nu parea pustie, din living venea lumina de la semineu. Plus simtea o prezenta in casa, una care i era foarte cunoscuta. Facu cativa pasi in fata si inchise usa in urma lui. Stia ce urma, stia ca aici incepe viata lui noua. Viata lor noua.

O stare de somnolenta o cuprinse. Statea pe canapeaua de langa semnieul aprins, in... noua ei casa? Incaperile din ea erau mari, spatioase, largi, ii placea ca avea locul necesar si poate acum, aveam locul ei mult mai mare si mult mai incapator. Trecutul ei era inca acolo. Era inca in sufletul ei, era impletit de buzele ei, de gesturile ei, de tot... simtea uneori cum acest trecut o sufoaca si singuratatea o distrugea, ii ardea fiecare amintire placuta, fiecare zambet, fiecare respiratie... era doar ea... cu gandurile ei. Isi aruncase mobilele, si toate sursele de contact, dorind asa sa puna pauza necesara pentru a se reface, asa... incet, sigur. Shan, era... adesea in gandul ei. Adesea ii simtea parfumul cum se plimba pe pielea ei cum degetele lui ii dezmorteau pielea.
Amortita in ganduri, auzi un mic zgomot alaturi de o voce ferma venind din partea opusa ei... oare, erau gandurile ei? Deseori i se intampla asta. Cuprinsa in paralizia gandurilor si a iluzilor auditive, privea focul din semineu cum se joaca, cum fiecare bucata din el se avantura intr-o parte si-n alta, redand caldura pe care nu o dori insa, si sunetul o linistea.

Observa ca nimeni nu raspunde. Nimeni nu dadea un semn de viata, si totusi totul parea asa de deschis. Asa de liber. Se forta incet, si pasi ca si pe ace. Simit aceiasi atmosfera care se afla in casa in care Em se ascunse si ajunsera toti sa traiasca acolo. Isi aminti de trecut, isi aminti de lucrurile proaste si apoi isi aminti de lucrurile bune. Inainta incet in catre incaperea mare ce ducea catre un semineu imens ce i dadea impresia ca intri intr-un alt anotimp, o canapea din matase rosie foarte veritabila si... Rhea. Parul acela saten, avea volumul acela care nu il avea ori si cine. Cand o privi in ochi, nu i venea sa creada. Simti pe tot corpul niste intepaturi mici, dar sigure. Simtea cum tot trecutul il dadu dracu si avea o pofta nebuna sa o sarute, sa o tina in brate. Sa o simta aproape, sa nu o lase sa plece si sa i promita ca acela nu era sfarsitul.
- Hei. Spuse intr-un final, dupa ce se holbase umpic la ea. Clipi des si se apropie incet, fara sa faca vre-o miscare brusca. De parca mergea in spre o caprioara ce avea sa fuga din clipa in clipa. Nu avea curajul sa inainteze, dar pasi peste frica, peste orgoliu si peste tot ce a fost intre ei, si o lua in brate. O lua si simtit cum inima i batea, cum parul i atine barbia, si era asa de moale, cum respiratia ei incepea sa devina mai agitata, cum corpul ei curat si firav era apasat de al lui, strans. Stia prin ce trecuse ea, stia cine e ea. Stia pe cine avea in brate. Stia ca o tine pe iubirea vietii lui. Sau cel putin presupunea. Avea nevoie de ea. Tot ce ramanea de sperat era sa aiba si ea nevoie de el.

Se intoarse pe o parte, simtii cum iar lacrimile ii incarcau pielea, obrajii alunecand pe gatul ei. Suspinele erau si ele deja prezente, le producea in timp ce gandurile ieseau prin ele, durerea inca avea impulsul de a o afecta, ii afecta fiecare sentiment fiecare particica din ea si din cine a fost. Isi dorii moartea mai mult decat oricand, insa era prea speriata de acest lucru. Durerea isi facea rolul de a o omori, in modul metaforic. Auzii miscarile mult mai intese acum, vocea revenind. Incet isi intoarse corpul spre zona unde sunetul nascuu, si ochii ei, umezi nu-i conferea o vedere clara. Vedea o silueta in fata ei, simtii un parfum intens care ii captura fiecare simt. Simti cum acel parfum se lipea de pielea ei, cum o calura imensa ii cuprindea raceala corpului cum lacrimile ei se usca altundeva, decat pe pielea ei. Simtii cum o compasiune o aborda intr-un fel de nedescris si incremenii in caldura imensa de care avuse parte.
Murmura usor, un ic suspin scapandu-i printre buze, simtund0se in siguranta, simtindu-se ca un bebelus in bratele cuiva drag care nu avea de gand sa-i faca rau nicicum.
- Ma doare... ii spuse incet, simtind cum nu mai putea sa-si controleze proprile sentimente, simtii cum lacrimile incepura sa i tatueze pe chip in acea durere.